UMAMI moments (90)
Ediția de astăzi este despre oameni, chia, paste, half-board, grazing și muzee.
Amuse bouche
Finisam ediția de astăzi când pe internet au început să curgă mesaje de condoleanțe despre jurnalistul Victor Kapra, un om absolut extraordinar cu care n-am avut privilegiul să lucrez în vreo redacție sau la vreun proiect, dar ne-am tot intersectat profesional în ultimii 15 ani, un om care a inovat în zona de scriitură jurnalistică și datorită căruia o parte dintre voi sunteți abonați la UMAMI Moments. Pe Victor l-am văzut ultima dată la un brunch organizat de mine, într-o zi în care s-a nimerit a fi cod roșu, unde am râs, degustat și povestit diverse, căci împărtășeam această pasiune pentru gastronomie, pe care probabil ați sesizat-o și voi de-a lungul celor aproape 500 de ediții de Civilisation, unde mai mereu era meționat ceva din zona gurmandă.
Poate, dincolo de toate, rămâne un gând simplu: să nu uităm să dăm și noi semne de viață celor care ne fac bine, ne luminează ziua cu un mesaj, cu o postare, cu un email sau cu un newsletter, chiar și prin lucruri mici. Un „te citesc”, un reply scurt, un rând de apreciere trimis la timp pot conta mai mult decât ne imaginăm. Oamenii care ne inspiră, ne luminează inboxul sau ne schimbă starea cu o idee merită să știe că ajung la noi. Ăsta e singurul lucru care mă enervează la social media: ne-a transformat în niște taps, fără să mai reacționăm. Viața e surprinzător de scurtă, dar tocmai de aceea gesturile mărunte, spuse la momentul potrivit, pot deveni amintiri mari. Mulțumesc pentru tot, Victor!
Scurt update legat de cuptorul de idei roșcate: excursia gastronomică în Japonia este aproape gata, se va întâmpla în noiembrie 2026 și revenim curând cu informații. Suntem 90% gata cu poveștile, itinerariul și surprizele. Worth the wait.
Appetizers
Semințele de chia spun o poveste veche, dinaintea etichetelor de superfood, o poveste despre cum civilizațiile mesoamericane își extrăgeau energia din ingrediente simple, dense și ușor de transportat. În National Geographic, chia apare ca o continuitate între tradițiile alimentare și validarea științifică actuală: fibre pentru digestie, grăsimi bune pentru inimă, echilibru pentru glicemie. Frumos, argumentat, cum se face.
Main Course
Pentru noi, domnul Mihăilă a descoperit la București niște paste care merită toată atenția, deși nu-s deloc new entry pe piață. Dacă mai știți locuri cu paste bune la București, dați un reply. Eu nu mănânc aproape niciodată paste în oraș că am avut niște experiențe complet nepotrivite și am decis să evit, dar merg întotdeauna pe recomandări.
Second Course
Sunt(em) pentru a doua oară în Austria în mai puțin de o lună, iar unul dintre aspectele gurmande care mi-au atras atenția este legat de half board / Halbpension, adică cazare + mic dejun + cină incluse, care devin firești pentru orice turist.
Acest half-board se potrivește perfect cu ritmul muntelui: dimineața mănânci consistent, ziua o petreci afară, seara te întorci la masă. Micul dejun tip bufet îți dă energie pentru schi sau drumeții, iar cina devine o ancoră, adesea un meniu în mai multe feluri, servit la aceeași oră, în aceeași sală, cu aceleași fețe care încep să îți pară familiare. Multe hoteluri alpine descriu half board exact ca o experiență culinară repetată, nu doar o masă inclusă.
Partea frumoasă este libertatea de la prânz. Half board nu te ține legat de hotel, iar prânzul rămâne al explorării: o cabană pe pârtie, o brutărie mică într-un oraș, o supă fierbinte într-o piață locală. Chiar și ghidurile de vacanțe la schi menționează frecvent acest tip de cazare ca standard în Alpi, tocmai pentru echilibrul dintre confort și flexibilitate.
Sigur că fiind în regim de bufet, există o parte de food waste, însă îmi pare că nu-i atât de multă risipă ca la all inclusive. Iar apropo de food waste, am observat că în majoritatea restaurantelor din Austria, comanda de desert ți-o reconfirmă după meniul principal - și pentru a lua presiunea de pe bucătărie, dar și ca să fie siguri că mai vrei/poți. Sunt vreo 15-20 euro în plus la nota finală, dar de ce să lași în farfurie când poți să renunți la desert? Cam așa arată ideal service-ul de restaurant. Wishful thinking.
Gastro-vocabular
Grazing înseamnă a mânca puțin și des, în porții mici, mai degrabă prin ciugulire decât prin mese clasice. Vine din verbul englezesc to graze, adică a pășuna, și descrie obiceiul de a gusta din mai multe preparate pe parcursul unei perioade mai lungi, fără o structură de tip mic dejun-prânz-cină.
Grazing-ul e apropiat de mesele comunitare sau de platourile de tip sharing: brânzeturi, fructe, nuci, pâine artizanală, mezeluri fine, mici aperitive. În cultura foodie actuală, termenul apare des lângă expresii precum grazing board sau grazing table, adică mese abundente cu gustări variate din care fiecare își alege ce și cât dorește.
Dacă îți place UMAMI Moments, m-ar ajuta să-mi oferi o cafea sub formă de subscription :)
Artă & cultură
Dacă drumurile vă duc prin străinătate în următoarea perioadă, lista de muzee gastronomice pe care Falstaff o recomandă te poate inspira: de la fermentarea kimchi-ului în Seoul până la istoria pastei în Italia sau provocările gustului la Disgusting Food Museum din Suedia, dar și alte câteva surprize pe care le puteți descoperi aici.
UMAMI este cel de-al cincilea gust, descoperit doar acum 100 de ani de cercetătorii din Japonia, completând cele patru gusturi fundamentale, dulce, acru, sărat și amar.
Personal, cred că UMAMI este un moment în sine, atunci când îți place ceva incredibil de mult, care reușește să-ți activeze memoria gustului, să-ți aducă bună dispoziție și bucurie a momentului prezent. De aceea, am creat acest newsletter, care va ajunge la fiecare două săptămâni în inbox. Alte povești gastronomice postez și pe Instagram.
Mulțumesc!