UMAMI moments (89)
Ediția de astăzi este despre bistrouri, unt, burgers, cartofi, snackification și cărți.
Amuse bouche
M-am luat cu Davos-ul și dezbaterile și discuțiile despre AI și aproape era să ratez a comenta despre știrea dedicată bistrourilor franceze, parte din art de vivre, care sunt astăzi în declin: acum o sută de ani existau circa 500,000 de bistro-uri în Franța, dar numărul lor a scăzut dramatic la aproximativ 40,000 din cauza costurilor în creștere, aplicațiilor de livrare și noilor obiceiuri de consum.
Președintele Emmanuel Macron susține acum o campanie pentru a include bistrourile pe lista UNESCO a patrimoniului cultural imaterial. Susținătorii argumentează că bistrourile sunt păstrători ai timpului și merită protejate ca element esențial al identității sociale și gastronomice franceze.
Subtil, a început în Franța să apară o nouă generație de restauratori care reînvie tradiția bistro-urilor prin restaurante locale care devin extensii ale vieții de cartier: deschise de dimineață până seara târziu, cu meniuri accesibile și atmosferă familiară, însă e nevoie de ceva mai mult.
Scurt update legat de cuptorul de idei roșcate: excursia gastronomică în Japonia este aproape gata, se va întâmpla în noiembrie 2026 și revenim curând cu informații. Suntem 90% gata cu poveștile, itinerariul și surprizele. Worth the wait.
Appetizers
National Geographic doar ce a publicat un articol despre cum găsești cel mai bun unt. Știm deja că în Franța, untul este mai mult decât un ingredient de bază: este o expresie directă a terroir-ului, acel amestec subtil de sol, climă, vegetație și savoir-faire uman care dă identitate unui produs. Articolul National Geographic arată cum unturile din Normandia, Bretania sau Charentes-Poitou nu pot fi replicate oriunde tocmai pentru că laptele provine de la vaci care pasc pe pajiști specifice, influențate de aerul marin, de umiditate și de tipul de iarbă. Gustul, culoarea și textura untului sunt, astfel, o traducere fidelă a locului din care vine.
În acest context, calitatea devine o formă de onestitate. Un produs care poartă o indicație de origine spune o poveste verificabilă despre loc, timp și pricepere. Vara trecută, am făcut o tură generoasă de Normandia, iar toate hotelurile unde am stat aveau la micul dejun o hartă dedicată producătorilor locali de la care luau produsele, untul fiind evident epicentrul poveștii.
Privind spre ce mâncăm noi, în România, contrastul e evident. În afara zonei de fine dining, unde numele micilor producători ajung în meniu și sunt chiar celebrate, majoritatea produselor pe care le consumăm zilnic rămân fără poveste, fără origine clar comunicată, fără relație vizibilă cu un loc. Furnizorii există, producția locală există, dar lipsa de transparență și de asumare a provenienței face ca terroir-ul să rămână invizibil în farfuriile noastre. Oare de ce?
Ne mândrim adesea cu ingrediente italienești sau spaniole premium folosite în bucătărie, ca semn de rafinament și validare externă, dar mult mai rar cu produse românești, chiar și atunci când calitatea lor este comparabilă.
Mă gândesc că noi încă nu am învățat să ne citim propriul terroir, să-i dăm nume și valoare, sau pentru că asociem prestigiul mai degrabă cu ce vine din afară decât cu ceea ce se produce, discret, aproape de noi. Poate și pentru că ne lipsește un limbaj comun al calității locale și o educație a gustului care să lege produsul de loc, de oameni și de continuitate. Atâta timp cât nu spunem aceste povești și nu le asumăm public, ingredientele românești rămân anonime, iar mândria locală e ușor înlocuită de etichete consacrate din afară. Și ce păcat.
Dacă ați ajuns cu textul până aici, de curând am mâncat la St. Peter Stiftskulinarium din Salzburg unt cu caramel sărat. Cel din poză. DIVIN. Nimic mai bun pe lumea asta, poate doar untul de degustare de la Bardal din Ronda (Spania).
Main Course
În căutare de burgeri buni, domnul Mihăilă a ajuns la Circus Luterană (și eu cred că burgerii Circus sunt în top burgers din capitală), cu un review cinstit aici. Mi se pare foarte faină ideea de burger unic, e o chestiune de marketing smart și care ia presiunea major de pe bucătărie.
Sigur că există și la subsemnata o listă cu cei mai buni burgeri din oraș, poate mă hărnicesc zilelele acestea să fac un update :)
Second Course
O inițiativă recentă din Germania arată cât de mult poate conta mobilizarea comunității în lupta cu food waste. Aproape 4.000 de tone de cartofi perfect comestibili, care riscau să fie aruncate din motive de piață și logistică, au fost redistribuite către oameni și organizații locale printr-un efort coordonat de fermieri, ONG-uri, voluntari și … digitalizare. S-a creat un site, oamenii s-au înscris, cartofii au fost distribuiți.
În loc să lase această hrană să se strice, Osterland Agrar GmbH a decis să o doneze gratuit, iar alături de ziarul Berliner Morgenpost și motorul de căutare Ecosia a organizat distribuirea cartofilor în Berlin și împrejurimi. Livrările au început mijlocul lunii ianuarie 2026 la diverse puncte de colectare, inclusiv la centre caritabile, școli, biserici și organizații comunitare, unde oamenii pot ridica gratuit până la o tonă de cartofi pe locație.
Pe parcursul campaniei, mii de voluntari s-au implicat în distribuire, iar inițiatorii au lansat chiar o provocare de rețete pentru a inspira comunitățile să găsească moduri creative de a valorifica cartofii înainte de a se deteriora. Cât de faină e treaba asta?
Gastro-vocabular
Snackification descrie tendința de a transforma mesele clasice în gustări mici, frecvente, adaptate unui ritm de viață fragmentat și mobil. Este o schimbare culturală care mută accentul de la ritualul mesei la funcționalitate: energie rapidă, sațietate, echilibru nutrițional. În gastronomie și antropologia alimentară, snackification vorbește despre felul în care timpul, munca și stilul de viață rescriu relația noastră cu mâncarea.
Dacă îți place UMAMI Moments, m-ar ajuta să-mi oferi o cafea sub formă de subscription :)
Artă & cultură
Nu puteam lăsa se se încheie luna ianuarie - cea a review-urilor și planurilor, fără să vă arăt topuri de cărți dedicate gastronomiei de la Smithsonian, Observer, Financial Times și The Guardian.
UMAMI este cel de-al cincilea gust, descoperit doar acum 100 de ani de cercetătorii din Japonia, completând cele patru gusturi fundamentale, dulce, acru, sărat și amar.
Personal, cred că UMAMI este un moment în sine, atunci când îți place ceva incredibil de mult, care reușește să-ți activeze memoria gustului, să-ți aducă bună dispoziție și bucurie a momentului prezent. De aceea, am creat acest newsletter, care va ajunge la fiecare două săptămâni în inbox. Alte povești gastronomice postez și pe Instagram.