UMAMI moments (84)
Ediția de astăzi este despre aniversări, Vietnam, un fel de spiritul Crăciunului, descoperiri bucureștene, cacao și autori contemporani japonezi delicioși.
Amuse bouche
Săptămâna asta am împlinit 37 de ani și, odată cu asta, am făcut liniște în mine cât să-mi aud foarte clar o decizie: vreau în viața mea doar ce este extraordinar. Atât. Nimic mai puțin. Am sărbătorit printre dealurile din Coline Transilvaniei și Țara Făgărașului, în locurile acelea în care cerul te așază, iar peisajul îți spune că drumul se vede mai bine atunci când te oprești un pic. Și că după zilele cu ceață, iese soarele și apar munții in cea mai splendidă formă. Sunt fabuloși Munții Făgăraș. FABULOȘI.
Anul acesta mi-a arătat și cât de important e să spui ce simți, ce crezi, ce speri. Nu neapărat pentru validare, ci pentru că adevărul spus cu inimă deschisă schimbă lucruri. Uneori atrage oameni care văd în tine ceea ce nici tu nu reușești încă să formulezi. Alteori aduce telefoane neașteptate, cu daruri care te emoționează tocmai pentru că vin din senin, ca un semn că universul are propriile lui feluri de a-ți spune să continui. Și, din când în când, vine câte o confirmare caldă, neașteptată, că direcția în care mergi e bună și că merită dusă mai departe, oricât de fragilă ar părea uneori.
Dorința mea pentru anul care începe nu e complicată: să găsesc calea de a mă urni în a documenta ceea ce visez. Să am curajul să las în cuvinte informație și trăire, ceva care să rămână pentru generațiile următoare. O filă mică de istorie. Nu doar povești, ci emoție. Să las loc pentru tăcere, pentru nuanțe, pentru acel ceva care îți rămâne în minte după ce ai citit. Și poate să te facă să vrei să guști în ritmul tău.
Să vedem cum fac să aliniez planetele în această direcție. Și desigur, la mulți ani mie :)
Apropo de povești gurmande, se coace în cuptorul de idei roșcate o excursie gastronomică în Japonia, curatoriată de subsemnata, pentru toamna lui 2026, de la street food la Michelin și niște alte mici surprize gustoase despre fascinanta lume niponă. Dă-mi de veste dacă două săptămâni într-o Japonie (și) gastronomică te interesează.
Appetizers
Invitația gourmet de astăzi din Go far. Come closer este în Vietnam. Bucătăria vietnameză este rezultatul unor straturi istorice care încă se simt în fiecare farfurie. La bază se află tradițiile străvechi ale orezului, cultivate de mii de ani în delta fluviilor, peste care timpul a așezat influențe chineze și astfel, tehnici rapide precum stir-fry, tăiței fini, și arome calibrate cu precizie. Apoi, în epoca colonială, Franța a adus cu ea bagheta, cafeaua și pâté-ul, transformând gastronomia locală într-un dialog între est și vest.
Rezultatul este o bucătărie în echilibru: ierburi proaspete, note dulci, acre, sărate și umami care se completează, și un terroir culinar modelat de geografia țării și de ingredientele fiecărei regiuni. „Phở” (supă de tăiței) și „bánh mì” (sandviș baghetă) sunt astfel povești care concentrează această moștenire a unor civilizații care s-au întâlnit, s-au influențat și au creat ceva unic. Poveștile gastronomice vietnameze sunt aici.
Main Course
Sper că sunteți la curent că urmează o jurizare pe cinste pentru salatele de boeuf din „competiția” organizată de Ciprian Muntele. Dacă sunteți mai noi pe aici, Ciprian are această plăcere de a aduce pe același internet cele mai frumoase, creative și inedite salate de boeuf. E strânsă treaba, așadar îndemn la cumpătare cu likes.
Salata de boeuf își are originea în salade Olivier, creată în anii 1860 la celebrul restaurant Hermitage din Moscova de chef-ul belgian Lucien Olivier. Rețeta originală era departe de ceea ce numim astăzi salată de boeu”: era o demonstrație de lux culinar, cu ingrediente considerate extravagante pentru epocă ca vânat, carne de rață sau potârniche, cozi de raci, caviar, trufe, castraveți marinați fini, mazăre verde și un dressing secret, pe bază de maioneză franțuzească, pe care Olivier îl prepara personal și îl păstra cu maximă discreție. Preparatul era servit într-o compoziție elaborată, cu straturi și decoruri.
De-a lungul timpului, când rețeta a fost reprodusă de alți bucătari sau adaptată în bucătăriile casnice, ingredientele scumpe au fost treptat înlocuite cu unele accesibile. Așa s-a născut varianta est-europeană standardizată, bazată pe legume rădăcinoase, carne fiartă și maioneză. Dezbaterea cu sau fără mazăre continuă, desigur.
Second Course
Până nu ne afundăm cu toții în povestea porcului (recunosc, am furat startul tot săptămâna asta cu o masă tradițională completă de Crăciun), domnul Mihăilă ne invită la o altă bijuterie a zonei de est, Cetatea din Alep, adică meniu iranian. Ieftin și bun, iar Kunefe chiar e DE-LI-CIOS.
Chiar așa, pentru voi ce gust are Crăciunul? Căci noi tare ne-am încins la discuții și dezbateri pe această temă.
Continui să cred că adevăratele discuții rămân:
ce facem cu salata de boeuf - dincolo de faptul că postăm pe grupul Boeuf Community
cât de românești sunt sarmalele
care-i treaba cu ignatul
Drinks
De ceva vreme, asociez perioada de iarnă cu cacaoa caldă, care a început ca o băutură ceremonială la mayași și azteci, mult înainte să devină răsfățul iernilor europene. Când a ajuns în Spania, în secolul al XVI-lea, a fost „domesticită” prin zahăr și mirodenii, transformându-se într-un privilegiu al aristocrației, devenind treptat una dintre cele mai iubite băuturi de iarnă. Astăzi, a revenit în feed-uri prin tot felul de ceremonii de cacao practicate ca formă de mindfulness.
Dacă îți place UMAMI Moments, m-ar ajuta să-mi oferi o cafea sub formă de subscription :)
Artă & cultură
Am descoperit pe Voxa un autor japonez pasionat de … povești gurmande. E delicioasă povestea Restaurantul rețetelor pierdute, recomand. Hisashi Kashiwai este de profesie dentist, și a început să scrie din pasiune, iar romanele lui îmbină atmosfera intimă a Kyoto-ului cu povești despre memorie, comunitate și mâncare ca element identitar. Este cunoscut în special pentru seria „Kamogawa Food Detectives”, unde gastronomia devine un instrument de a descoperi emoții, trecuturi pierdute și legături umane. Știu ce fac în vacanța asta :)
UMAMI este cel de-al cincilea gust, descoperit doar acum 100 de ani de cercetătorii din Japonia, completând cele patru gusturi fundamentale, dulce, acru, sărat și amar.
Personal, cred că UMAMI este un moment în sine, atunci când îți place ceva incredibil de mult, care reușește să-ți activeze memoria gustului, să-ți aducă bună dispoziție și bucurie a momentului prezent. De aceea, am creat acest newsletter, care va ajunge la fiecare două săptămâni în inbox. Alte povești gastronomice postez și pe Instagram.
❤️ multe bucurii delicioase in viata!
Sănătate, prosperitate, bucurie! LA MULȚI ANI!