UMAMI moments (67)
Ediția de astăzi este despre confesiuni roșcățești, delicii tulcene, inițiative faine, liste de locuri cu experiențe gastronomice, filme cu și despre mâncare.
Amuse bouche
Salutare și bine v-am regăsit în comunitatea UMAMI, mai ales celor peste 200 de persoane care s-au abonat de când newsletter-ul n-a mai plecat către voi. Mă înclin, sunteți extraordinari și sper din toată inima că poveștile gastronomice pe care le curatoriez să vă fie pe plac.
În primul rând, mulțumesc pentru răbdarea de a aștepta aproape 2 luni pentru următorul newsletter. Ultimele săptămâni au fost un carusel de drumuri – prin țară și în afara ei, pe două continente, agendă plină, întâlniri memorabile și multe proiecte care prind contur. A fost o perioadă intensă, frumoasă, dar și epuizantă, în care am alergat nu doar între locuri și idei, ci și departe de propriile mele emoții.
Am lucrat la o strategie care susține ideea de patrimoniu gastronomic, un demers care simt că se leagă profund de identitatea noastră și de viitorul în care vrem să trăim. Am avut norocul să găsesc o echipă extraordinară (sau ea pe mine), cu care ne-am apucat deja de treabă – cu entuziasm, umor și o doză sănătoasă de idealism - aici, ca să citez un clasic, „dacă era ușor, nu era pentru noi”. În același timp, am ratat o bursă de scriitură internațională cu focus pe gastronomie - a durut destul de tare că n-am avut resursele s-o susțin, dar cred că dacă am reușit o dată, sigur mai iese și a doua oară.
În paralel, a prins contur un nou proiect în Transilvania, unde sper să pot documenta mai profund rădăcinile gustului și obiceiurilor actuale, un vis mai vechi, de a face cercetare aplicată în antropologia gastronomică cu focus pe viața satului transilvănean. Din această efervescență profesională s-a născut și o conversație despre un potențial doctorat în future of food – un subiect care mă preocupă, mai ales că acum am și insights datorită unei companii de AI cu care lucrez, iar unul dintre proiecte are focus exact pe agricultură și future of food. Toate drumurile duc la Roma, sau în cazul ăsta, la mine, dacă reușesc să găsesc răgazul să mă organizez mai bine cu tot și toate, mai ales cu lucrurile pentru mine. Când zic „conversație”, am avut deja un Zoom call pe subiect cu un profesor universitar și am deschis și alte uși. Câteodată, folosesc insomniile foarte productiv :)
Dar, dincolo de agende și planuri, am realizat și că această goană a fost, într-un fel, și o fugă de lucrurile din viața personală pe care nu am știut să le gestionez. Iar între kilometri parcurși (6000 km doar în luna mai în România) și strategii construite, am învățat să accept, să las loc, să reconfigurez, dar mai ales să stau - în formula croată de pomalo - căci această ediție de newsletter pleacă către voi de pe malul Adriaticii, un laitmotiv la care m-am tot întors anul acesta, care-i abia la jumătate.
Căutând excelența, m-am întors la ce avem aici, în România – oameni buni, resurse locale, idei care merită duse mai departe. Poate drumul nu e ușor, dar e al meu și pare că mi-am găsit tribul să duc povestea asta mai departe. Iar între timp, lucrez cu oameni și companii care au în ADN excelența și ideea de premium la cel mai înalt nivel. Și-s cumva împlinită că am reușit să ajung în acest punct.
Appetizers
Luna aceasta am ajuns și la Tulcea, la evenimentul dedicat scrumbiilor, un fel de acasă pentru familia mea care nu mai este, și pe lângă o serie de amintiri care s-au activat până la ultima celulă din corp, m-am bucurat enorm să cunosc îndeaproape echipa OMD Tu și Tulcea, condusă de Alex Filip, care face mici minuni pentru oraș. Aplicația de mobil merge foarte bine, informațiile despre evenimente sunt disponibile în timp real, iar între timp, au apărut câteva locuri noi și care merită menționate în Tulcea, despre care am scris aici.
Las o poză cu un platouaș de bunătăți, căci oameni suntem și despre mâncare scriem, și un review mai neaoș de la Utopia Balcanica, căci ne-am însoțit în acest periplu gastronomico-bahico-cultural.
Main Course
De când n-am mai scris pe aici, s-au deschis o multitudine de locante noi, care mai de care mai cu storytelling și chefs signature și alte minuni cu infuzii puternice de marketing. Ca de obicei, merg pe mâna domnului Dragoș Mihăilă, și las aici câteva recenzii cinstite: Molf – Deli & Vinutz (nu cred că mai are nevoie de USP), FASFUD (apropo, am mâncat un miel în cocă la Crama Histria de am leșinat, dar nu e pentru toată lumea) & Perl (orice face echipa MOM e cel puțin delicios).
Second Course
Astăzi se anunță cele mai importante și relevante 50 de restaurante din lume, într-o ceremonie în Torino, însă locurile 51‑100 au fost deja anunțate aici. E foarte bine cu listele astea, ne ajută să găsim the best food experience, doar că nu-i destul - cred eu, care pentru prima dată într-o deplasare, am luat la puricat threads de Reddit despre unde mănânc și ce în Zadar. Bine, am fost special pe o insulă în căutarea celei mai bune și premiate brânze, dar n-am făcut decât parțial documentarea și aproape că am n-am degustat nimic, însă sunt atât de obișnuită să fac rai din ce (n)am, încât până la urmă am luat niște brânză și niște prosciutto și s-au consumat regulamentar pe malul apei, cu vântul sărat în plete și ochi și promisiunea că mă întorc în variantă mai documentată. Drumul până acolo e out of this world și toată lumea spune că așa arată și pe Lună. Iar pentru pasionații de șofat, e un mic rai.
P.S.: De când lucrez cu echipa națională de bucătari a României, am fost la niște competiții internaționale și am documentat niște chestiuni pentru o posibilă viitoare colaborare pe super premium gastronomic, aș lăsa loc de niște interpretări și niște pinch of salt, căci e discutabilă situația cu privire la liste.
P.S.2: e loc berechet de creștere pe zona de restaurante pe plan local, conform celui mai recent studiu apărut despre obiceiurile românilor de consum la restaurante. Practic, vorbim despre românii care au cheltuit aproximativ 6,2 miliarde de euro în 2024 pentru a lua masa în oraș (în jur de 830 €/familie), de peste cinci ori mai mult decât acum un deceniu. România ocupă al treilea loc în lume privind ritmul de creștere al acestor cheltuieli, după Turkmenistan și China. Motivele includ venituri mai mari, urbanizare rapidă și schimbări de generații: tinerii transformă ieșitul la restaurant în parte integrantă a stilului de viață. România alocă doar 3,3% din venituri pentru mesele în oraș, comparativ cu peste 10% în sudul Europei, dar se estimează că această pondere ar putea ajunge la 10 miliarde euro anual în următorii 10 ani.
Coffee & more
La București se întâmplă Code2Cup, festivalul care explorează legătura între cafeaua de specialitate și tehnologie. Ajuns la a doua ediție pe 21 iunie, la Aula Politehnicii București, evenimentul adresează studenților și profesioniștilor din IT o experiență completă: de la degustări și metode de preparare (espresso, Aeropress, French press) până la discuții despre R&D în industria cafelei. Organizatorii, Mihaela Dincă și Alex Timiș (TP Blend&more), subliniază că inovația și știința pătrund în fiecare etapă: recoltare, prăjire cu profil tehnologizat și preparare acasă. Cool în sensul de geek.
Și, pentru că deja ne lipim de asfalt, zic că-i cazul ca topul gelateriilor din capitală să aibă loc permanent în newsletter, până la temperaturi mai respirabile.
Artă & cultură
Sper că a ajuns și la voi în feed „Cu rezervare”, documentarul semnat de Răzvan Sima, care aduce în prim-plan patru dintre cei mai apreciați bucătari români – Alex Petricean, Mihai Toader, Alex Dumitru și Andrei Chelaru – într-o producție vizuală de excepție. Cu un stil care amintește de „Chef’s Table”, dar 100% românesc, filmul explorează identitatea gastronomică locală, ingredientele uitate, fuziunea de culturi și respectul profund pentru gust și tradiție. Este un omagiu adus noii bucătării românești și pasiunii autentice, disponibil gratuit pe YouTube – un gest rar și valoros în peisajul documentarelor culinare.
În altă ordine de idei, newsletter-ul acesta ajunge în plină perioadă de TIFF, pe care îl ratez în acest an, dar pe musai list am listele din TIFF Food, atent curatoriate și gândite ca happening de minunata echipă TIFF:
„Marcella” (SUA, r. Peter Miller, 97’) este un omagiu dedicat Marcellei Hazan, legendă a bucătăriei italiene în SUA, prezentând rolul său în rafinarea gătitului italian american, prin interviuri cu Jacques Pépin, Lidia Bastianich și Danny Meyer.
„Mugaritz. No Bread. No Dessert” (Spania, 95’, r. Paco Plaza) explorează creativitatea radicală a restaurantului Mugaritz, unde fiecare meniu reinventează experiența gustului și provocă simțurile.
„Ultima rețetă / La Réparation” (Franța, 104’, r. Régis Wargnier) spune povestea emoționantă a unei fiice care preia moștenirea unui chef dispărut, pe fondul tensiunii dintre familie, identitate și redescoperire.
Acum, avem deja o listă completă despre filmele cu și despre gastronomie, las aici, pentru binging sub aer condiționat.
Dacă îți place UMAMI Moments, poți să-mi oferi o cafea sub formă de subscription :)
UMAMI este cel de-al cincilea gust, descoperit doar acum 100 de ani de cercetătorii din Japonia, completând cele patru gusturi fundamentale, dulce, acru, sărat și amar.
Personal, cred că UMAMI este un moment în sine, atunci când îți place ceva incredibil de mult, care reușește să-ți activeze memoria gustului, să-ți aducă bună dispoziție și bucurie a momentului prezent. De aceea, am creat acest newsletter, care va ajunge la fiecare două săptămâni în inbox. Alte povești gastronomice postez și pe Instagram.
Waaa. De abia aștept sa văd "Cu rezervare"