UMAMI moments (53)
Ediția de astăzi este despre Regiune Gastronomică Europeană,brânză, vinuri, pâine, sos Garum și invitație la multe evenimente din afara Bucureștiului.
Amuse bouche
Într-o vizită pe care am făcut-o de curând în județul Harghita, am aflat că regiunea candidează la Regiune Gastronomică Europeană în 2027, cu un caiet program foarte coerent, și în această săptămână, au primit vizita oficială a juriului. În cărți mai este și Banatul, vom fi văzând în decembrie cum stau lucrurile.
Cert e că Harghita organizează deja Taste of Transylvania, probabil cel mai complet și complex eveniment gastronomic național, unde cei mai importanți oameni din industria ospitalității se adună într-un sat de pe lângă Ghimeș de dragul bucătăriei. Și se mănâncă foarte bine, inclusiv de la chefs cu stele Michelin, care vin special din Ungaria pentru acest eveniment. Ambiția lor este ca în câțiva ani să vorbim de bucătăria transilvăneană, care să devină brand de țară. Aici mai adaug și că Visit Harghita este una dintre cele mai active și bine organizate asociații din România privind programele turistice pe care județul le oferă și poate ar trebui să fie model pentru OMD-urile care se pregătesc să apară regional, o mișcare strategică bună de promovare a turismului local, doar că la implementări stăm cam prost.
Appetizers
A fost în weekend REVINO GOURMET SHOW, un eveniment unde-s parte din echipă, iar bucuria salonului au fost niște lansări oficiale ale unor branduri de brânză (sigur, și câteva etichete de vinuri și crame noi, dar e altă discuție).
Salut și pe această cale apariția pe piață a brandului TU! - cu brânze maturate de 1 lună / 3 luni / 6 luni / 9 luni (disponibil la capitală pe Freshful), șvaițerul de la Arkase (și varianta lor de Tete de Moine, pe numele local, Aysa), finalizarea liniei de producție pentru brânzeturile maturate în grota de la Țaga, o brânză unică în lume, despre care au povestit toate televiziunile care au venit la REVINO și descoperirea personală, brânzeturile BAIER, pe care până acum nu le-am degustat decât în cadrul cursurilor de brânză organizate de Alina Iancu - apropo, următorul e 22 februarie 2025, save the date.
E mare brânză situația. Și din ce în ce mai bună.
Și tot pe bază de brânză - vă invit la brunch-ul Beans&Dots unde va găti Oana Udrea de la Meșendorf 65, cu care am avut plăcerea să mă aud într-un interviu de curând despre plăcerea gătitului și bucuria mesei. Interviul e aici, rezervările la brunch sunt disponibile pentru 19 sau 20 octombrie 2024.
Main Course
Aseară au avut loc premiile Romanian Hospitality Awards unde m-am bucurat să văd atâția oameni cunoscuți și atâtea business-uri locale unde am mâncat cel puțin o dată. Mi-a plăcut mult de tot că atât veteranii din breaslă (chapeau Oana Coantă pentru seria de discursuri) cât și cei mai tineri, au povestit despre nevoia de comunitate mai strânsă a breslei. Acum dau din propria bucătărie și anunț oficial că am început de o vreme să lucrez cu Chef Cezar Munteanu la ANBCT, unde sper că experiența și diplomația lui vor fi un catalizator pentru o echipă puternică care să reprezinte România la competițiile internaționale și va reuși să miște lucrurile și legislativ, pentru întreaga breaslă, care încă gătește după standarde mai vechi de 20 de ani, căci nimeni nu s-a preocupat să schimbe legislația.
Un gest fain mi s-a părut din partea Danielei Petrescu de la Ierbar, noua senzație culinară de pe piața bucureșteană, care a ridicat premiul lui Dragoș de la Suta de Grame, explicând cum e important să ai relații bune cu vecinii, că e importantă comunitatea și ajutorul pe care îl oferi celorlalți.
Despre Ierbar a scris și domnul Mihăilă de curând - căci el mănâncă pentru noi și ne povestește - aici. Am ajuns și eu în vară și singurul minus pe care l-am găsit - ușor supărător că am observat că e o practică pe la restaurante - nu primești suficientă pâinică pentru starterele pe care le întinzi pe pâine, e ușor disproporționat. În rest, meniul absolut impecabil ca gust și savoare.
Amu, dacă știți pe cineva care mănâncă salata de vinete, de icre, zacusca sau alte chestiuni păstoase fără pâine, nu cred că-i om neapărat. Zic doar, nu dau cu barul.
Nu putem depăși rubrica Main Course fără să știe Bucureștiul că Papila a decis să deschidă o locantă special pentru ramen - adio vânătoarea de locuri pentru duminica la Papila. Bravo Maria!
Second Course
Continui cu pâinea, nu pentru că e octombrie, au început și facultățile și am nostalgii legate de masterat și lucrarea de disertație despre pâine, ci pentru că avem ZIUA MONDIALĂ A PÂINII pe 16 octombrie, unde Daniel Ion de la Casa del Pan a organizat o întâlnire a brutarilor artizani - din țară, căci s-au anunțat și brutari din Brașov și Cluj. Detalii aici, și cel mai probabil ne vedem prin sală, căci o să pun întrebări în calitate oficială de moderatoare a poveștii pâinii.
Acum, și Taste Tomorrow a scos un studiu despre pâinea artizanală - pe scurt, mâncăm mai puțină pâine, dar ne pasă mai mult de calitatea ei, ceea ce este și normal. Global, interesul pentru pâinea cu maia a crescut cu 40% anual, deci #DoamneAjută să mâncăm și noi mai bine.
Despre brutăriile artizanale din București am scris și eu, e nevoie de un update, dar măcar să fie totuși un punct de plecare în aventura bucuriei prin gluten.
Digestif
A fost un an așa și așa pentru producătorii de vin, vremea n-a fost neapărat aliatul lor și în unele zone, cel puțin local, nu prea au avut ce să culeagă. Din poveștile bahice, salut premiile Vinul.ro care s-au decernat în cadrul Zilei Naționale a Gastronomiei, noua emisiune apărută pe Digi24 despre VIN OCLOCK, cu Ionela Năstase și las o poveste despre calitate din Franța, unde Comisia Europeană a aprobat un plan în valoare de 120 de milioane de euro pentru defrișarea viței de vie în Franța, cu scopul de a reduce supraproducția de vin. Mai puțin și mai bun. Sperăm.
Evenimente
În rubrica de evenimente gastronomice, avem:
Ziua Produselor Agroalimentare Românești, curtea Min. Agriculturii - 10-12 octombrie 2024
Artisan Food Market București - 12-13 octombrie 2024
Întrecerea gulașurilor la Ferma de diversitate Cobor - 12 octombrie 2024
Ziua Recoltei - Târgu Jiu - 13 octombrie 2024
Gastronomia cu bune, cu rele - ediția dedicată peștelui, La Mama București - 16 octombrie 2024
Vinuri și bucate dobrogene, Tulcea - 18-20 octombrie 2024
TITAN PUMPKIN FEST - 18-20 octombrie 2024
Parada Cârnaților, Zabola - 9 noiembrie 2024
Artă & cultură
FAO deschide muzeu la Roma dedicat alimentației și agriculturii, evident cu fast politicienesc, dar cu scop educațional.
Eu încă îmi doresc să ajung la Garum, dar încă drumurile mele toate n-au dus la Roma. Work in progress. Muzeul Garum din Roma este un muzeu dedicat istoriei gastronomiei romane, punând în prim-plan faimosul sos Garum, un ingredient esențial în bucătăria antică romană.
Expozițiile includ vase de ceramică antice, unelte de bucătărie, mozaicuri și fresce care ilustrează scene de ospăț și prepararea mâncărurilor.Vizitatorii pot descoperi procesele de fabricare ale Garum-ului, diverse rețete antice și rolul alimentației în societatea romană. De asemenea, muzeul organizează evenimente și degustări pentru a oferi o experiență autentică a gusturilor Romei antice.
Garum este un sos fermentat din pește, extrem de popular în bucătăria antică romană și greacă. Obținut prin fermentarea peștilor mici (precum anșoa sau sardine) împreună cu sare, garum-ul era folosit ca un condiment esențial pentru a da savoare mâncărurilor. Se obținea lăsând peștele să se descompună la soare timp de câteva luni, rezultând un lichid aromat bogat în umami, similar cu sosul de pește utilizat în bucătăria asiatică modernă.
Garum-ul era considerat un lux și era exportat în toată lumea romană. În funcție de ingredientele și metodele de preparare, existau mai multe variante de garum, unele foarte prețioase și rezervate claselor sociale superioare. Era adăugat în diverse feluri de mâncare, de la carne și legume la pâine, și chiar era considerat un remediu medicinal.
Dacă îți place UMAMI Moments, poți să-mi oferi o cafea sub formă de subscription :)
UMAMI este cel de-al cincilea gust, descoperit doar acum 100 de ani de cercetătorii din Japonia, completând cele patru gusturi fundamentale, dulce, acru, sărat și amar.
Personal, cred că UMAMI este un moment în sine, atunci când îți place ceva incredibil de mult, care reușește să-ți activeze memoria gustului, să-ți aducă bună dispoziție și bucurie a momentului prezent. De aceea, am creat acest newsletter, care va ajunge la fiecare două săptămâni în inbox. Alte povești gastronomice postez și pe Instagram.
Am văzut un video pe YT cu Max Miller despre garum.... Nu știu dacă aș avea curaj să gust din el...
Foarte interesanta editia asta, multe lucruri noi. Multumesc. O singura intrebare - ce e ANBCT?